Andrei Preda, alias „Gogoașă”, condamnat la 1 an și 4 luni de închisoare. Sentința pentru ultrasul FC U Craiova, aflat în război cu Adrian Mititelu, e suspendată sub supraveghere timp de 2 ani!

Andrei Preda, alias „Gogoașă”, condamnat la 1 an și 4 luni de închisoare. Sentința pentru ultrasul FC U Craiova, aflat în război cu Adrian Mititelu, e suspendată sub supraveghere timp de 2 ani!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Andrei Preda, alias „Gogoașă”, a fost condamnat la 1 an și 4 luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere!

Pedeapsa va fi, însă, suspendată sub supraveghere timp de doi ani, astfel că ultrasul oltean nu va ajunge după gratii.

Andrei Preda, alias „Gogoașă”, condamnat la 1 an și 4 luni de închisoare

Sentința a venit în cursul zilei de marți, 6 februarie, iar Preda va fi nevoit să respecte anumite măsuri de supraveghere pe perioada celor doi ani în care pedeapsa este suspendată.

Solutia pe scurt: În baza art. 335 alin. (1) C.pen. cu aplicarea art. 396 alin. (1) şi (10) C.pr.pen., condamnă pe inculpatul Preda Aurel Romis Andrei la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere.

În baza art. 38 alin. (1) C.pen. şi art. 39 alin. (1) lit. b C.pen., aplică pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare la care adaugă sporul de 4 luni închisoare, reprezentând o treime de cealaltă pedeapsă (1 an închisoare), rezultând pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare. În temeiul art. 92 alin. (1) C.pen., dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de supraveghere de 2 ani, care va curge de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.

temeiul art. 93 alin. (1) C.pen. coroborat cu art. 404 alin. (2) C.pr.pen., obligă inculpatul ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Dolj, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În temeiul art. 93 alin. 2 lit. b) C.pen., coroborat cu art. 404 alin. (2) C.pr.pen., impune inculpatului obligaţia să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Dolj sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În temeiul art. 93 alin. (3) C.pr.pen., coroborat cu art. 404 alin. (2) C.pr.pen., pe parcursul termenului de supraveghere, obligă inculpatul să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Dolj sau în cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, pe o perioadă de 80 de zile lucrătoare.

În temeiul art. 91 alin. (4) raportat la art. 96 C.pen., atrage atenţia inculpatului asupra revocării sub supraveghere a executării pedepsei în cazul nerespectării cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere şi a obligaţiilor pe durata termenului de supraveghere sau în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni. În baza art. 274 alin. (1) C.proc.pen., obligă inculpatul la plata sumei de 600 de lei, cheltuieli judiciare avansate de către stat (300 de lei-faza de urmărire penală, 100 de lei-faza de cameră preliminară; 200 de lei–faza de judecată). Cu apel în termen de 10 zile de la comunicarea sentinţei procurorului şi inculpatului. Pronunţată astăzi, 06.02.2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia procurorului şi a inculpatului prin mijlocirea grefei instanţei”, se arată în decizia instanței.

Redactor la ProSport.ro din 2021, cu o experiență în presa online de 3 ani, la mai multe publicații culturale. citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Anunț viral | Un clujean oferă cazare gratuită și mâncare, într-o vilă la munte. Are o singură condiție!
Anunț viral | Un clujean oferă cazare gratuită și mâncare, într-o vilă la munte. Are o singură condiție!
Cum a numit-o Gică Craioveanu pe Borussia Dortmund, după finala Champions League pierdută cu Real Madrid
Cum a numit-o Gică Craioveanu pe Borussia Dortmund, după finala Champions League pierdută cu Real Madrid
A murit soția antrenorului de la FC Voluntari, Florin Pîrvu! Oana Alina avea doar 47 de ani
A murit soția antrenorului de la FC Voluntari, Florin Pîrvu! Oana Alina avea doar 47 de ani
Una mai frumoasă decât cealaltă! Fiicele lui Gică Popescu și Ilie Dumitrescu, apariții spectaculoase la meciul Generației de Aur
Una mai frumoasă decât cealaltă! Fiicele lui Gică Popescu și Ilie Dumitrescu, apariții spectaculoase la meciul Generației de Aur
Nick Rădoi, de NERECUNOSCUT după ce a scăpat de cancer. A slăbit 40 de kg: „Mă simt ca un om renăscut”
Nick Rădoi, de NERECUNOSCUT după ce a scăpat de cancer. A slăbit 40 de kg: „Mă simt ca un om…
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep. Final trist de carieră pentru fosta lideră WTA, nu se mai poate face nimic!
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep. Final trist de carieră pentru fosta lideră WTA, nu se mai poate face nimic!
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă: - Bade, de ce nu are coarne vaca ta?
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă: - Bade, de ce nu…
Motivul pentru care se ieftinesc benzina și motorina. De la 1 iulie se schimbă lucrurile: cât va costa un plin
Motivul pentru care se ieftinesc benzina și motorina. De la 1 iulie se schimbă lucrurile: cât va costa un plin
NU LUAȚI SCOICILE de pe plajă! Ce PERICOL se ascunde în ele?
NU LUAȚI SCOICILE de pe plajă! Ce PERICOL se ascunde în ele?
Cum arată și cu ce se ocupă moștenitorii averii milionarului care primește trei pensii de la statul român
Cum arată și cu ce se ocupă moștenitorii averii milionarului care primește trei pensii de la statul român
Palatul Kensington, anunț de ultimă oră despre Kate Middleton. Scenariul de care se temeau cu toții
Palatul Kensington, anunț de ultimă oră despre Kate Middleton. Scenariul de care se temeau cu toții
Ei sunt cei trei tineri dispăruți în urma inundațiilor din Italia! S-au îmbrățișat în timp ce erau luați de ape
Ei sunt cei trei tineri dispăruți în urma inundațiilor din Italia! S-au îmbrățișat în timp ce erau luați de ape
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă!
Prețuri speciale la jocuri. Recomandările Go4Games
Prețuri speciale la jocuri. Recomandările Go4Games
Reacția rivalei Barcelona după ce Real Madrid a câștigat al 15-lea trofeu în Liga Campionilor
Reacția rivalei Barcelona după ce Real Madrid a câștigat al 15-lea trofeu în Liga Campionilor
Clubul turc Fenerbahce începe negocierile cu antrenorul Mourinho
Clubul turc Fenerbahce începe negocierile cu antrenorul Mourinho
Chinezii lansează mașina hibridă care merge 2.000 KM cu un plin și costă doar 13.000 de euro
Chinezii lansează mașina hibridă care merge 2.000 KM cu un plin și costă doar 13.000 de euro
Vlad Gherman și Oana Moșneagu s-au căsătorit religios. Primele imagini de la eveniment. Ce rochie de mireasa a purtat actrița
Vlad Gherman și Oana Moșneagu s-au căsătorit religios. Primele imagini de la eveniment. Ce rochie de mireasa a purtat actrița
×